Dividende – Distribuire trimestrială

Dividende – Distribuire trimestrială

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 12 iulie 2018 a fost publicată Legea nr. 163/2018 privind modificarea art.19 alin.(3) din Legea contabilității nr. 82/1991, modificarea si completarea Legii societăților nr. 31/1990, precum și modificarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației (Legea).

1000
Cezar Furtună

Partener, Head of Audit

KPMG in Romania

E-mail

Legea permite distribuirea de dividende trimestrial, comparativ cu reglementarea anterioară în temeiul căreia dividendele se puteau distribui valabil o dată pe an după aprobarea situațiilor financiare anuale.

În acest sens, dacă societatea optează pentru repartizarea trimestrială a dividendelor, atunci aceasta va trebui să întocmească situații financiare interimare, care vor fi întocmite în conformitate cu legislația în vigoare și vor fi supuse auditului, în situația în care persoanele care le întocmesc au obligația de auditare statutară a situațiilor financiare anuale sau optează pentru auditarea acestora, potrivit legii.

Prevederi privind distribuirea trimestrială a dividendelor

  • Opțional, în baza situațiilor financiare interimare, se pot distribui trimestrial dividende asociaților sau acționarilor, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
  • Distribuirea se face în limita profitului contabil net realizat trimestrial, plus eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate și sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare;
  • Dividendele trimestriale se plătesc în termenul prevăzut de adunarea generala a asociaților sau acționarilor sau, după caz, de legile speciale;
  • În cazul distribuirii parţiale a dividendelor către asociaţi sau acţionari în cursul anului financiar, situaţiile financiare anuale vor evidenţia dividendele atribuite parţial şi vor regulariza diferenţele rezultate, în mod corespunzător.
  • Plata/restituirea diferențelor rezultate din regularizare se face în termen de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat in caz contrar Societatea / asociații sau acționarii datorând dobânzi penalizatoare;
  • Dividendele plătite contrar celor de mai sus se vor restitui, dacă societatea dovedește că asociații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască.

Contabilizare

  • Entitățile care optează pentru repartizarea trimestrială de dividende au obligația să întocmească situații financiare interimare, in care se vor evidenția dividendele distribuite parțial;
  • Sumele aferente repartizărilor interimare de dividende se înregistrează în contabilitate și se reflectă în situațiile financiare interimare drept creanțe fată de acționari, respectiv asociați.

Auditare și verificare

Situațiile financiare interimare sunt supuse auditului, în situația în care persoanele care le întocmesc au obligația de auditare statutară a situațiilor financiare anuale sau optează pentru auditarea acestora, potrivit legii, respectiv sunt supuse verificării de către cenzori în cazul în care situațiile financiare anuale fac obiectul verificării de către cenzori, potrivit legii.

©2024 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții.  Toate drepturile rezervate.

Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://kpmg.com/governance

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte