Decizie cu privire la tranzacțiile triunghiulare | KPMG | RO

Decizie cu privire la aplicarea măsurilor de simplificare în cazul tranzacțiilor triunghiulare

Decizie cu privire la tranzacțiile triunghiulare

Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis decizia în cazul C-580/16 Firma Hans Bühler KG cu privire la aplicarea măsurilor de simplificare în cazul tranzacțiilor triunghiulare, stabilind faptul că aceste măsuri se aplică și în situația în care societatea intermediară care acționează ca și cumpărător-revânzător este stabilită sau înregistrată în scop de TVA în Statul Membru din care sunt transportate bunurile.

1000

Deputy Senior Partner, Head of Tax & Legal

KPMG in Romania

Contact

Conținut relevant

Această decizie este foarte importantă pentru persoanele care sunt implicate în astfel de tranzacții succesive, deoarece în prezent există diferențe de interpretare între Statele Membre cu privire la aplicarea acestor măsuri de simplificare, unele state refuzând aplicarea acestora în cazul în care cumpărătorul-revânzător este stabilit sau înregistrat în scopuri de TVA în Statul Membru din care sunt transportate bunurile.

Așadar, conform acestei decizii, în cazul în care avem de-a face cu o operațiune tringhiulară care implică efectuarea unei achiziții intracomunitare de o persoană impozabilă, denumită cumpărător-revânzător, cu scopul unei livrări ulterioare către o altă persoană impozabilă (clientul final), bunurile fiind transporate intracomunitar direct de la furnizorul ințial către clientul final, se aplică măsurile de simplificare chiar și atunci când cumpărătorul-revânzător este stabilit și înregistrat în scopuri de TVA în Statul Membru din care sunt expediate sau transportate bunurile, dar această persoană impozabilă utilizează numărul de identificare în scopuri de TVA din alt Stat Membru pentru achiziția intracomunitară în discuție. În aceste conditii, cumpărătorul-revânzător nu mai are obligația de înregistrare în scop de TVA în Statul Membru unde ajung bunurile respective.

 

© 2018 KPMG Romania S.R.L., a Romanian limited liability company and a member firm of the KPMG network of independent member firms affiliated with KPMG International Cooperative (“KPMG International”), a Swiss entity.

Mai mult despre KPMG în România

 

Cerere pentru ofertă de servicii profesionale

 

Transmiteți