Modificări legislative fiscale Fondul pentru mediu | KPMG | RO
close
Share with your friends

Modificări legislative fiscale privind contribuțiile la Fondul pentru mediu

Modificări legislative fiscale Fondul pentru mediu

În data de 28 decembrie 2017 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1030 Ordinul Ministrului Mediului privind modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu.

1000

Country Managing Partner

KPMG in Romania

Contact

Conținut relevant

Noua variantă a Metodologiei păstrează mare parte din prevederile anterioare, însă aduce și o serie de dispoziții noi și clarificări.

În primul rând, noul Ordin introduce o diagramă privind procesul de valorificare a deșeurilor, astfel încât companiile să poată determina dacă deșeurile de ambalaje încredințate operatorilor economici autorizați din punctul de vedere al protecției mediului pot fi luate în considerare la îndeplinirea, în mod individual, a obiectivelor de valorificare prin reciclare.

O modificare de impact este preluarea în legislația de mediu a principiului prevalenței economicului asupra juridicului, conform căruia inspectorii din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu („AFM”) pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții sau activități pentru a reflecta scopul economic.

© 2018 KPMG Romania S.R.L., a Romanian limited liability company and a member firm of the KPMG network of independent member firms affiliated with KPMG International Cooperative (“KPMG International”), a Swiss entity.

KPMG International Cooperative (“KPMG International”) is a Swiss entity.  Member firms of the KPMG network of independent firms are affiliated with KPMG International. KPMG International provides no client services. No member firm has any authority to obligate or bind KPMG International or any other member firm vis-à-vis third parties, nor does KPMG International have any such authority to obligate or bind any member firm.

Mai mult despre KPMG în România

 

Cerere pentru ofertă de servicii profesionale

 

Transmiteți

Save, Curate and Share

Save what resonates, curate a library of information, and share content with your network of contacts.