Viitorul Muncii

Viitorul Muncii

Vorbim zilele acestea în HR, din ce în ce mai mult, despre viitorul muncii. Există, în general, un consens că lumea muncii, așa cum o știm noi, se va schimba sub influența tendințelor perturbatoare. La fel de clar este că HR-ul se schimbă și el. HR-ul, la fel ca alte funcțiuni din organizații, experimentează de câtiva ani beneficiile tehnologiei, și descoperă noi modalități de a o folosi pentru creșterea eficienței dar și pentru a aduce mai multă valoare organizațiilor în care operează. Până la adoptarea tehnologiilor bazate pe algoritmi avansați sau cu capabilități de self-learning, care necesită de cele mai multe ori investiții serioase, există oportunități de a folosi tehnologia pentru automatizarea proceselor de HR, prin modalități mult mai accesibile. Astfel de soluții, cu investiții și efort de implementare rezonabile, se concentrează pe automatizarea activităților “tranzacționale”, urmărind înlocuirea factorului uman în activități de rutină, bazate pe parametrii bine definiți, eliberând astfel timpul oamenilor de HR pentru activități de mai mare valoare adăugată. Un astfel de exemplu, este automatizarea unor activități din cadrul procesului de Payroll, automatizare pe care am realizat-o în cadrul departamentului nostru de Payroll Outsourcing. Astfel, anumite activităţi pentru care echipa noastră de consultanţi petrecea în mod tipic 10 de ore/lună, cu ajutorul inteligenței artificiale timpul a fost redus la 5 minute. Vorbim mai mult despre viitorul muncii și folosirea tehnologiei în HR în cadrul Conferinței noastre din 25 septembrie {mai multe detalii aici} unde vă așteptăm cu drag. Între timp, ne-am bucura să aflăm, voi unde sunteți pe acest drum al schimbării?

1000
Mădălina Racovițan

Madalina Racovitan, Tax Partner, Head of People Services

KPMG in Romania

E-mail
People Services

©2024 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții.  Toate drepturile rezervate.

Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://kpmg.com/governance

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte