Infrastructura publică a fost administrată, până de curând, de instituţii publice şi de autorităţile statului. Concurenţa sporită din partea jucătorilor globali, împreună cu cererea crescută pentru transparenţă impune necesitatea unei abordări mai orientate spre rezultat atât în sectorul public, cât şi în cel privat, pentru a putea face faţă acestor noi provocări.

Necesitatea unor investiţii de mare amploare, existenţa unui lobby puternic, expunerea publică, nivelul de profitabilitate relativ scăzut şi faptul că piaţa este deţinută de către jucătorii tradiţionali pun bariere serioase în calea pătrunderii pe piaţă a noilor firme. Chiar şi jucătorilor tradiţionali, condiţiile acestei pieţe în permanentă schimbare le impun cerinţa de a atinge un nivel de eficienţă mai ridicat.

În calitate de consultant de renume pentru organizatii guvernamentale din întreaga lume, KPMG caută să ofere cele mai bune strategii pentru a veni în întâmpinarea numeroaselor provocări cu care se confruntă sectorul public.

Guvernele din întreaga lume se orientează tot mai mult spre adoptarea de iniţiative public - private, ca o modalitate de a îmbunătăţi serviciile publice. În cadrul acestor proiecte, cunoştinţele de afaceri ale sectorului privat pot fi aplicate cu succes în proiectele de colaborare cu sectorul public.

Cum vă putem ajuta?

În condiţiile în care creşterea economică lentă continuă să afecteze sectorul public, vom recurge la experienţa noastră extinsă atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat, pentru a aduce o perspectivă proaspătă şi pentru a oferi idei creative. Iar pentru că guvernele se confruntă cu probleme şi provocări similare, profesioniştii noştri sunt în măsură să–şi împărtăşească experienţa internaţională pentru a ajuta la găsirea unor noi abordări.