Aspecte de procedură fiscală-spețe de interes | KPMG | RO

Aspecte de procedură fiscală-spețe de interes - Cluj-Napoca

Principalele prevederi legislative și cu efect practic ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală

9 Martie 2017, 9:00AM - 4:00PM, EET

Conferința se va concentra pe principalele prevederi legislative și cu efect practic ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală. De asemenea, în decursul întregii prezentări vom aborda spețe de interes, preluate din cazuistica recentă si din jurisprudența instanțelor de judecată românești și internaționale. Abordarea noastră va ține cont de practica autorităților pe parcursul procedurilor de administrare fiscală, astfel încât materialul prezentat să constituie un instrument util pentru specialiștii din domeniul financiar-contabil și juridic. Aspectele teoretice vor fi ilustrate prin studii de caz.

În cadrul acestui seminar, care se va desfășura într-un mod interactiv, vom discuta despre problemele cu care am observat că se confruntă în practică multe dintre societăți.

Pentru a fi siguri ca vom acoperi cele mai importante teme pentru participanți, avem rugămintea de a ne transmite, la momentul înscrierii, și o listă de câteva probleme practice care ați dori să fie dezbătute.

Vizualizați invitația.

Contacte

Mai mult despre KPMG în România

 

Cerere pentru ofertă de servicii profesionale

 

Transmiteți